sâmbătă, 3 iunie 2017

Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine

 1 Tesaloniceni 4.14-18: Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte.


Dacă trupul acesta prin slăbiciunile lui ne este o povară, pe care trebuie s-o purtăm anevoios, şi dacă aceasta ne împiedică să glorificăm pe Domnul prin activităţile noastre, aşa cum ne dorim, să ne gândim totuşi permanent că Domnul, când va veni, va transforma trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului Său de slavă. Aşa cum noi purtăm acum chipul lui Adam pământesc – un izvor al durerilor şi suspinelor -, tot aşa vom purta chipul lui Adam cel ceresc – un izvor al gloriei şi fericirii. Atunci vom vedea pe Domnul faţă către faţă şi Îi vom sluji fără oboseală şi slăbiciune. Aveţi încă puţină răbdare şi curaj, să-L glorificăm, dacă El ne cheamă la aceasta în suferinţe şi slăbiciuni. „El va veni curând şi nu va întârzia.”

Suferim din cauza sărăciei, a nedreptăţii din partea oamenilor sau a prigoanelor lor, şi în privinţa aceasta, pentru mângâierea noastră Cuvântul ne îndreaptă atenţia spre venirea Domnului (Iacov 5.7), prin aceea că el ne învaţă că brutalitatea, nedreptatea şi subjugarea vor domni pe pământ până va veni Domnul să nimicească pe aceia care strică şi ca să înnoiască toate lucrurile prin prezenţa Sa minunată. Însă noi vom fi adunaţi la El înainte să vină ziua aceasta, departe de lume şi de rău. „Fiţi dar îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă a pământului, şi o aşteaptă cu răbdare, până primeşte ploaia timpurie şi târzie. Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape.”

Cât de mângâiaţi am fi noi în toate necazurile noastre, dacă totdeauna am avea înaintea ochilor acest moment fericit, când Domnul ne va unii pentru totdeauna la Sine! Căci care necaz nu va dispărea atunci ca un vis dimineaţa? Şi cât de mult ar contribui această mângâiere la sfinţirea noastră! Căci de unde vin cârtirile, râvna, gelozia, zgârcenia şi multele pofte, care se luptă împotriva sufletului, dacă nu din cauză că speranţa unirii noastre în curând cu Domnul nu este vie în noi? Atunci inimile noastre sărmane, care asemenea plantelor căţărătoare, care au nevoia să se lege de ceva, se leagă de pământ, deoarece ele nu se pot agăţa de cer. Dar dacă această speranţă ne înviorează, atunci râvna, cârtirea şi aşa mai departe, vor face loc unei aşteptări blânde şi răbdătoare, chiar şi bucuriei şi aduceri de mulţumire; şi în loc să fim atraşi spre cele pământeşti, vom fi atraşi spre cele cereşti; atunci inima noastră va fi deja în cer, în timp ce picioarele noastre umblă aici pe pământ. Aşa sfinţeşte Mântuitorul pe ai Săi; mai întâi prin harul Său şi apoi prin nădejdea gloriei Sale, care este totodată o completare a acesteia. Când El în harul Său ne-a spus: „Du-te în pace, păcatele îţi sunt iertate!”, atunci El a luat de pe inimile noastre povara, care aproape le zdrobea; El ne-a adus la Sine, ruşinaţi de răutatea noastră şi de dragostea Sa. Atunci am simţit nevoia să nu mai trăim pentru noi înşine, ci pentru Acela care ne-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi la moarte pentru noi. Prin faptul că ne spune: „Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi, El mută nădejdea noastră, comoara noastră, viaţa noastră în cer. El face din noi cetăţeni ai cerului, care aici jos pe pământ sunt pentru scurt timp străini şi călători (Tit 2.11-14). Dar Domnul să ne îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu şi răbdarea lui Hristos (2 Tesaloniceni 3.5)!

Mesagerul crestin

Staruinta..

.... Alte două profeţii pe care le-am citit adesea şi asupra cărora am cugetat mult mi s-au ivit în minte în clipa aceea tot cu atâta putere...