miercuri, 21 iunie 2017

Kapiolani din Hawai


Dintre toți convertiții havaieni se distinge prin râvna ei în credință, împărăteasa Kapiolani, care se trăgea dintr-un lung șir de împărătese și care era suverana unui mare ținut din sudul Hawai-ului. În ciuda provenienței sale regale și a rangului ei superior, a fost înainte o păgână neștiutoare și superstițioasă. Potrivit tradițiilor havaiene, avea mai mulți bărbați și era dedată băuturilor spirtoase. Prima dată când au văzut-o misionarii, ședea pe o stâncă și se ungea cu un ulei al băștinașilor. Dar când a auzit vestea Evangheliei, Domnul i-a deschis inima întunecată și totuși doritoare de pace, pentru a apuca mântuirea lui Dumnezeu prin Isus. Ea s-a predat imediat, schimbându-și viața. Ea a renunțat la căile și tradițiile ei păgâne și și-a pus în libertate toți bărbații în afară de Naihe, puternicul orator național. Atunci a devenit atât de feminină în purtarea ei și atât de amabilă în ființa ei, încât a câștigat prețuirea și admirația băștinașilor, ca și a străinilor în mod egal. Cu multă amabilitate i-a invitat la ea, în casa ei pe mesagerii lui Dumnezeu și s-a consfătuit cu ei despre despotmolirea poporului ei prin răspândirea Evangheliei în mijlocul lui. Hotărâtă să desființeze superstiția și idolatria, a mers în sfântul templu din Kaeve și a luat idolii și i-a ascuns în peșterile stâncoase inaccesibile, aproape de intrarea în Bai. În timp ce se plimba în mijlocul poporului, îl învăța pe acesta Cuvântul lui Dumnezeu. Ea intra în cele mai mizerabile colibe ale săracilor și bolnavilor ca să-i îndrume la Hristos și să satisfacă nevoile lor trupești prin daruri îmbelșugate. Povara sufletelor pierdute apăsa greu asupra ei. De multe ori își trezea noaptea femeile și le ruga să se roage cu ea pentru convertirea împăratului.

Dar o faptă mare a făcut-o celebră pe Kapiolani în fața tuturor celorlalte femei din poporul ei: a sfidat zeii focului din Kilauea și a frânt dominația îngrozitoare a acestora. Această faptă îndrăzneață și curajoasă i-a așezat numele pentru totdeauna pe lista celor mai mari eroine ale credinței. Cu toate că idolatria a fost răsturnată și desființată în Hawai, totuși unii băștinași tot mai credeau în zeița Pele și nu îndrăzneau s-o insulte. Acesta era cazul mai ales în ținutul peste care domnea Kapiolani. Supușii ei care locuiau în imediata apropiere a vulcanului, trăiau permanent sub blestemul focului său groaznic. De la uciderea căpitanului Cook, care a avut loc în acest ținut, puțini străini îl mai vizitau, căci se temeau că trebuie să-i împărtășească tragica soartă. În decembrie 1824 Kapiolani a decis să-și elibereze poporul de sub stăpânirea superstiției și să sfărâme puterea zeiței focului, prin aceea că voia s-o sfideze în propriul ei ținut. Planul ei era să-i viziteze pe trimișii lui Hristos în Hilo, unde fusese construit de curând un stabiliment de misiune și pentru aceasta să ia drumul de-a curmezișul peste muntele pe care se afla craterul, o călătorie anevoioasă și primejdioasă de o sută de mile englezești, peste straturi aspre de lavă. Pentru că în vremea aceea nu existau nici cai, nici catâri în Hawai, a fost nevoită să facă tot drumul pe jos. Poporul ei s-a speriat și s-a adunat de aproape și de departe, ca s-o înduplece să renunțe la o călătorie atât de primejdioasă. Chiar soțul ei, Naihe, a încercat s-o facă să se răzgândească. Dar tare în credință, încrezătoare că Răscumpărătorul și Domnul ei o va ocroti, le-a spus: ‚Idolii au fost eliminați. Există un singur mare Dumnezeu: El mă va păzi de lezări.’ Când poporul ei a înțeles că ea nu poate fi reținută, optzeci dintre ei au hotărât să meargă cu ea. În călătoria ei spre vulcan, Kapiolani a fost oprită mereu de-a lungul drumului de bărbați și femei, care insistau să se întoarcă acasă și să nu stârnească mânia zeiței Pele. Cu credință eroică a ținut piept curajoasă, răspunzând simplu: ‚Dacă voi fi omorâtă, puteți toți să credeți în Pele, dar dacă nu, atunci va trebui să vă întoarceți toți la adevăratul Dumnezeu.’ În apropierea craterului s-a întâlnit cu o preoteasă a lui Pele, care pretindea că a fost trimisă de zeiță însăși. Ea a avertizat-o pe Kapiolani să nu intre în sfintele granițe ale vulcanului cu necredință și împotrivire în inimă, în timp ce o amenința cu pedeapsa cu moartea, dacă insistă s-o facă. Deloc speriată de groaznicele prevestiri, Kapiolani s-a așezat lângă sărmana făptura înșelată și a vorbit cu ea. Și-a scos Noul Testament și i-a povestit despre singurul Dumnezeu adevărat din cer și despre Isus, Fiul Lui, Mântuitorul lumii. În cele din urmă preoteasa a lăsat capul în jos și a explicat că puterea zeiței a părăsit-o și nu mai putea să spună nimic. –

De-a lungul cărării de munte creșteau ohelo, fructe de pădure, care pentru Pele erau sfinte și pe care nici un havaian nu îndrăznea să le mănânce fără aprobarea zeiței. Hotărâtă să încalce orice poruncă, Kapiolani a mâncat liberă din ele, fără să fi adus jertfa datorată; dar însoțitorii ei n-au îndrăznit s-o facă.

Când au ajuns la crater, a luat în primire drumul în jos, pe cărarea stâncoasă abruptă, peste straturile fierbinți de lavă, unde pământul de sub picioarele ei tremura și din fiecare crăpătură țâșnea abur, până la marginea craterului Halemaumau. În marele iaz de foc a aruncat cu chibzuință piatră peste piatră, deoarece știa că nu putea fi nimic mai lipsit de respect față de zeiță și nimic mai neplăcut.

Numai cei care au observat groaznicele focuri de pe Kilauea și care știu cu ce orori cumplite erau investite divinitățile păgâne și cu ce tenacitate această superstiție îl ține încătușat chiar și pe adeptul credincios, își pot imagina ce curaj sfânt și ce credință tare trebuie să fi fost în această eroină havaiană.

În timp ce se întorcea spre poporul ei speriat, a zis: ‚Iehova este Dumnezeul meu. El aprinde acest foc. Nu mă tem de Pele. Dacă va fi să pier prin mânia ei, atunci toți să vă temeți de puterea ei; dar dacă Iehova mă salvează pentru că înfrâng oroarea ei, atunci trebuie să vă temeți de Iehova și să-I slujiți Lui. Zeii din Hawai sunt trecători. Mare este bunătatea lui Iehova, că ne-a trimis mesageri, ca să ne întoarcă de la acești idoli zadarnici, la Dumnezeul cel viu.’

Apoi toată ceata a îngenunchiat, s-au rugat, iar craterul a răsunat de tonurile unei cântări creștine. Peste urletul și scrâșnetul flăcărilor se putea auzi cum suna și răsuna ecoul spre slava Domnului. Deci palatele de foc ale lui Pele au fost sfințite ca templu al Dumnezeului celui viu.

Ne putem imagina spaima oamenilor când au trebuit să se întoarcă peste albia craterului. Fără îndoială se așteptau foarte sigur, că va ceda crusta subțire de sub picioarele lor și se vor prăvăli în focul situat dedesubt sau că vor fi ajunși din urmă de averse de lavă sau ploaie de pietre. Dar ‚cruda zeiță a focului’ n-a putut să se răzbune; prin urmare au ajuns în siguranță la marginea craterului și și-au continuat în pace călătoria spre Hilo.

A fost o faptă îndrăzneață și eroică, ce a fost comparată cu cea a lui Ilie de pe dealul Carmel, unde i-a provocat pe preoții lui Baal și cu a lui Bonifaciu din Germania, când a doborât stejarul sfințit al zeului Thor. Dar Kapiolani a desfășurat o credință și mai eroică și un curaj și mai neîmblânzit. Ilie și Bonifaciu n-au fost niciodată sub puterea zeilor pe care i-au distrus, în timp ce Kapiolani, în urmă cu mai puțin de patru ani nu auzise niciodată despre Isus, Fiul lui Dumnezeu, pe care L-a crezut capabil s-o ocrotească atunci când i-a sfidat pe zeii pe care i-a cinstit din copilăria ei. Apoi, Ilie a stat pe pantele pașnice ale Carmel-ului, iar Bonifaciu pe câmpia liniștită din Oberhessen, în timp ce ea s-a aflat în primejdia reală a acelui foc groaznic, care sperie inimile cele mai curajoase.

Când a ajuns în Hilo cu picioarele umflate din cauza călătoriei lungi și anevoioase, cu trupul și sufletul epuizate de tot în urma experiențele extenuante, a refuzat să se odihnească înainte de a fi găsit pentru tot anturajul un adăpost, apoi și-a adunat oamenii pentru rugăciunea de seară. Cât timp a stat în Hilo le-a furnizat misionarilor ajutor prețios, prin faptul că se plimba printre oameni și tuturor celor cu care venea în contact le spunea cuvinte creștine de mângâiere sau de dojană. Influența ei binecuvântată s-a simțit încă mult timp după plecarea ei acasă.

Viața ei binecuvântată s-a sfârșit în 5 mai 1841, când a plecat acasă cu deplină încredere în Mântuitorul, Căruia I-a slujit mult timp și cu devotament.

 Mesagerul crestin
Minunatele cai si calauziri ale lui Dumnezeu

Staruinta..

.... Alte două profeţii pe care le-am citit adesea şi asupra cărora am cugetat mult mi s-au ivit în minte în clipa aceea tot cu atâta putere...