Convertirea lui Du

De fapt îl chema Sung Choon și provenea dintr-una din cele mai vechi și mai respectabile familii ale țării, care își aveau reședința în Seul, onorabila capitală a Coreei.

Du era un omuleț înalt numai de 5 picioare, dar ținea capul sus ca un rege și nu era mai puțin mândru, cu toate că tatăl său a adus o pată foarte rușinoasă asupra familiei.

Și aceasta a fost așa:

Era în anul 1866, când francezii au inundat ținutul de coastă cu bubuit de tun și zăngănit de arme. Tatăl lui Du s-a temut pentru familia lui și a fugit din Seul, pentru a-și pune în siguranță soția și pe cei trei băieți mici: Du, Kil-choon și Hoi-choon. Acest pas nechibzuit nu i l-a iertat împăratul niciodată și, lipsit de averea lui, destituit din funcția sa, a trebuit acest bărbat, altfel atât de respectat, să petreacă 16 ani în sărăcie și surghiunire.

Cu toate că Du, acum, ca și ceilalți copii ai satului, trebuia să dezgroape rădăcini și să adune iarbă pe marginea străzilor și a drumurilor, totuși a rămas un mic împărat în mijlocul tineretului modest din sat, îi conducea în jocurile și luptele lor, iar la școală se evidenția la învățătură în fața tuturor.

Astfel a trecut an după an. Du a împlinit 23 de ani și a putut să meargă în Japonia ca să studieze acolo și să-și însușească înțelepciunea Apusului, pe care și fratele lui, Kil-choon, a adus-o cu el din America, unde a fost plecat pentru mai mulți ani. Acest Kil-choon a fost un bărbat așa de isteț și de înzestrat, încât în anul 1895 a fost făcut ministru al Afacerilor Externe. Dar bucuria n-avea să dureze mult. În răsturnările și luptele anilor care au urmat, ministerul a fost scos din funcție. Kil-choon a fugit în Japonia, unde trăiește și astăzi în exil. Celălalt frate a fost ucis, iar sărmanul Du stătea sub bănuială gravă și abia putea în ascunzătoare, să-și salveze viața de urmăritorii lui.

În acest timp, Du a plâns de multe ori pentru sărmana lui patrie sfâșiată de atacuri, dar nu plânsese încă pentru păcatele lui, căci, ostil întregului creștinism, ceea ce nu este demn de un bărbat respectabil, și-a menținut sufletul în somnul morții, în care zăcea din tinerețea lui. Dar Dumnezeu, după cum se știe, parcurge de multe ori căi minunate, pentru a rupe lanțuri și pentru a trezi morți spiritual.

În acest scop, Du trebuia să ajungă la închisoare. Într-o zi l-au ridicat ca infractor politic și l-au închis în fundul temniței. Bietul Du! Aici era frig și întuneric. Orele treceau încet. Nici o carte, nici un prieten nu venea la el pentru a-i mai trece timpul. Nici o nădejde nu trăia în sufletul sărmanului coreean. Era omul cel mai nefericit pe care ni-l putem imagina.

Aceasta a fost clipa în care Dumnezeu a putut și a vrut să intervină.

Într-o zi s-a deschis ușa celulei și odată cu mâncarea sărăcăcioasă a fost strecurată înăuntru o carte chinezească mică, în care deținutul mirat a citit dedicația: ‚Lui Du, de la prietenul lui, De’.

Destinatarul a privit darul clătinând din cap. El venea din mâna unui bărbat pe care abia dacă-l cunoștea; dar acesta nu era nici respectabil, nici o companie de dorit, căci de 20 de ani își petrecea timpul cu străinii nesuferiți, ducea cărțile creștine în popor și după părerea lui, nu provoca decât nenorocire. Dar deși la început a privit cu dispreț cartea dăruită, un Nou Testament, a biruit totuși plictiseala curând și curiozitatea și Du a început să citească.

De n-a aflat dacă slujbașul mituit de el a predat cartea și n-a aflat nici dacă Du a acceptat-o; nici o informație n-a răzbit vreodată din adâncul temniței, afară. Dar Duhul Sfânt era la lucru. Timp de doi ani a citit Du iar și iar vestea despre salvarea păcătoșilor, despre dragostea lui Dumnezeu, despre Mântuitorul răstignit și viu. A citit, a fost de acord și în timpul cititului sufletul lui a devenit foarte primitor și dornic de mântuire. ‚Există iertare la Dumnezeu, este nădejde aici și pentru mine!’ Acesta a fost rezumatul convingerii la care a ajuns Du, din această carte. ‚Ah’, a spus el mai târziu, adesea, ‚ce s-ar fi ales de mine dacă n-aș fi ajuns la închisoare? Veșnică recunoștință lui Dumnezeu, că m-a dus pe acest drum întunecos și adânc!’

După acești doi ani, Du a fost eliberat din închisoare, dar numai pentru a fi trimis în exil. Dar și în acest lucru a fost mâna lui Dumnezeu. Districtul în care Du a fost trimis, era locuit numai de poporul sărac, de creștini disprețuiți.

La început, pentru omul distins, dar care până acum, numai după cunoaștere, încă nu era cu adevărat un creștin, a fost un gând dificil să se amestece, frățește, printre locuitorii satului, săraci și neștiutori. Plecatul și smerirea îi erau neplăcute. Cu toate acestea, duminică și-a băgat Noul Testament în buzunarul interior al hainei, a închis bine nasturii paltonului deasupra și a mers la biserică. Încă nu îndrăznea să dea cărțile pe față.

Dar în timp ce ședea acolo, el, omul distins și învățat, între țăranii necizelați și arși de soare, în timp ce asculta cuvântul evanghelistului stângaci dar sensibil, când i s-a plecat capul și i s-a plecat inima, atunci i s-a topit mândria și și-a zis: ‚Cu ce ești tu superior față de aceștia? Nu sunt ei fericiți și pe lângă aceasta, sinceri și fideli în mărturisire? Nu sunt ei regi în comparație cu tine, un laș mândru?’

Ajuns acasă, Du s-a predat Mântuitorului în întregime și și-a încheiat rugăciunea cu vorbele venite din adâncul inimii: „Facă-se nu voia mea, ci a Ta!”

De atunci Du are pace și încearcă să vorbească despre Isus cu oricine, cu care Dumnezeu îl pune în contact. Omul mărunțel arde în focul dragostei Lui, iar de câteva luni, de când a fost eliberat și din surghiun, merge de colo-colo propovăduindu-L pe El, pe Cel care l-a eliberat pe Du pentru timp și veșnicie, în timp ce El îl trimitea în închisoare și în exil.

În oraș locuia, exact peste drum de locul unde era acum casa lui Du, un om mare și puternic, pe nume Doon, un dușman declarat al familiei lui Du. Certurile dintre aceste două familii obișnuiau să fie disputate cu sabia, altfel bărbații nu se cunoșteau sau nu se salutau pe stradă. Dar acum Du era un creștin care a înțeles că îi era dator dușmanului cu vestea despre mântuirea lui Isus.

Așa că într-o zi, Du cel scund a fost văzut trecând dincolo, la Doon cel lung și dispărând în spatele ușii dușmanului. Oare va ieși iar viu din vizuina leului?

Doon a fost foarte uimit, prea uimit ca să devină violent când Du a intrat la el și a început cu zâmbetul cel mai prietenos: ‚Am venit să vorbesc cu tine despre Isus, Mântuitorul lumii și să te rog să citești cu mine Cuvântul lui Dumnezeu și să ne rugăm, da, să te unești cu mine în dragoste și în încredere în Isus, Fiul lui Dumnezeu.’

Și iată, între cei doi bărbați a lucrat începând din acea clipă, o sabie de altă natură ca înainte, era sabia cu două tăișuri a Cuvântului lui Dumnezeu, care a străpuns inima lui Doon și l-a biruit cu desăvârșire. Curând au putut fi văzuți, scundul Du și lungul Doon, pribegind împreună, pașnic și iradiind, la evanghelist. Dumnezeu a câștigat biruința.

Dar apoi, prietenii și neamurile lui Du au fost cuprinși de o mare teamă. Relația cu Doon nu li se părea în nici un fel potrivită pentru fratele lor. I-au spus că se tem, că dacă va continua așa, va înnebuni. ‚Și gândește-te la numele tău vechi, la poziția ta!’ l-a avertizat cumnatul.

‚Nume? Poziție? Cine le mai are astăzi în Coreea?’ a răspuns Du liniștit. ‚Nu contează să ai un nume, ci un Mântuitor. Cumnate, vino, ai încredere în El, primește-L!’ Dar când cumnatul a văzut că Du îi plătește cu aceeași monedă, l-a lăsat și a plecat de la el.

Toți cei care sunt temători ca Nicodim și Iosif din Arimateea, vin acum noaptea ca să audă de la Du Evanghelia despre Isus. De curând a venit o ordonanță la ușa lui Du, să întrebe dacă se poate vorbi cu stăpânul casei. Lui i-a urmat Min Hyungsik, fiul celui mai bogat om din țară ‚și’, așa a spus misionarul care a povestit toate acestea în „Revial Times”, a fost o convorbire care a pătruns în miezul lucrurilor, cea pe care au avut-o împreună cei doi bărbați.

Așa l-a folosit Dumnezeu pe acest om mic și slab pentru suflete de care alții nu s-ar fi apropiat și, pregătit în necaz, el poate fi un canal prin care curge apa vieții, limpede și fără opreliști. Dumnezeu l-a susținut, l-a păzit și l-a binecuvântat pe martorul Lui.

Mesagerul crestin
Minunatele cai si calauziri ale lui Dumnezeu