miercuri, 7 iunie 2017

Corbul lui Ilie in China


În nordul provinciei Shan-si locuia un bărbat pe nume Li, care a fost condus la Isus prin munca unor mesageri ai Domnului, care au construit acolo un azil pentru cei cu viciul opiului. Deja de mult este, bătrânul chinez acum trecut de 70 de ani, în acest district, unde a fost primul credincios, o unealtă binecuvântată în slujba Răscumpărătorului său. Curând după convertirea lui a auzit o predică importantă de la misionarul Stanley Smith despre cuvintele: „nici un lacom de avere care (adică: pentru că) este un închinător la idoli, n-are parte de moștenire în Împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu.” (Efeseni 5,5) L-a mișcat foarte tare gândind că el, după ce a scăpat de slujba idolilor casei și ai templului, să fie ispitit vreodată iar la același păcat, prin lăcomie. Pentru a evita cu orice preț această primejdie, a hotărât ca mai bine să nu aibă nici bani, nici proprietate. Mica lui casă împreună cu pământul care îi aparținea a predat-o nepotului său, în timp ce el și-a dedicat tot timpul și toată puterea propovăduirii Evangheliei. Simpla ospitalitate a acelora cărora le slujea și cărora rugăciunile lui le aduceau ajutor și binecuvântare vremelnice și veșnice, îi ajungea cu desăvârșire. Munca lui a fost binecuvântată din belșug de Domnul. Cu vremea a deschis el însuși un azil pentru vindecarea fumătorilor de opiu și prin aceasta a fost pentru mulți o binecuvântare. Totuși, această muncă necesita cheltuieli, iar când proviziile erau terminate, dragul și bătrânul Li avea ocazia să afle feluritele căi ale minunatei credincioșii a lui Dumnezeu.

Deja făcea de câțiva ani această treabă, când, și în această provincie îndepărtată, a pătruns prin unii misionari așa-numita „critică superioară” a teologiei creștine moderne, iar bătrânul om auzea acum că nu corbi adevărați i-au adus lui Ilie pâine și carne, ci probabil niște arabi și-au împărțit cu el proviziile, căci este absurd să admitem că păsările ar face vreodată așa ceva! Ar fi prea minunat!

Dar credinței simple, sănătoase a acestui om bătrân, nu voia deloc să-i placă această explicație. Minunile nu erau dificultăți pentru el. El a aflat de prea multe ori cum puterea făcătoare de minuni a lui Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile. În afară de aceasta, chiar în această privință a avut parte de o experiență, pe care o simplă afirmație nu i-o poate contesta.

În munca lui cu azilul au fost odată epuizate toate resursele, nici un pacient nu venea, azilul stătea gol, iar credința lui a fost pusă la grea încercare. Foarte aproape de el stătea un neam al lui, preot în marele templu al satului. Când acesta din când în când își vizita ruda, îi aducea din marile lui provizii câte un dar mic, constând din pâine sau mei. La primirea acestui dar, bătrânul obișnuia să spună: ‚Harul Tatălui meu ceresc’. Dar preotul nu era mulțumit cu aceasta și îi făcea obiecții. ‚Ce are a face harul Tatălui tău ceresc cu lucrul acesta, aș vrea să știu? Meiul îmi aparține mie, eu ți-l aduc ție; dacă eu n-aș face lucrul acesta, ai muri de foame foarte curând. El n-are absolut nimic de-a face cu lucrul acesta.’ ‚Dar Tatăl meu ceresc îți pune ție pe inimă să îngrijești de mine’, răspundea bătrânul Li.

‚Toate bune!’ l-a întrerupt preotul. ‚Dar vom vedea ce se va întâmpla dacă nu mai aduc mei.’ În săptămânile următoare n-a venit, deși compasiunea îl îndemna să îngrijească de bătrân, pe care trebuia să-l respecte din cauza permanentelor opere de caritate practicate.

Chiar în vremea aceea, nevoia dragului și bătrânului Li era foarte mare. În cele din urmă a venit o zi când totul a fost consumat. Azilul era încă gol, iar el nu avea nici un ban ca să-și cumpere o gură de pâine. El a îngenuncheat în cămăruța lui și și-a vărsat inima înaintea Domnului, în rugăciune. Știa foarte bine că Tatăl lui din cer nici nu l-ar uita, nici n-ar putea să-l uite. După ce s-a rugat pentru binecuvântare în munca lui și pentru poporul din jurul lui, I-a adus aminte Domnului de ceea ce a spus preotul și L-a rugat, pentru onoarea marelui Său Nume, să-i dea în ziua aceea pâinea lui cea de toate zilele.

Răspunsul a venit imediat. În timp ce bătrânul încă mai era îngenuncheat în rugăciune, a auzit afară, în ogradă, un țipăt neobișnuit și croncănit și bătăi de aripi și un zgomot ca și când ceva ar cădea pe pământ. S-a sculat să vadă ce s-a întâmplat. Un număr de ciori sau corbi, care în acea parte a Chinei sunt foarte obișnuiți, zburau cu mare neliniște încoace și încolo, iar când el a privit în sus, a căzut o bucată mare de carne grasă de porc chiar la picioarele lui. O pasăre, urmărită de o altă pasăre răpitoare, a lăsat-o să cadă chiar în acea clipă, chiar în acel loc. Recunoscător, bătrânul a ridicat darul neașteptat, în timp ce zicea: ‚Harul și amabilitatea Tatălui meu ceresc!’ Apoi a privit în jur ca să vadă ce căzuse în timp ce el încă se ruga și iată aici, a descoperit o bucată mare de turtă de mălai, gata pregătită ca să fie mâncată. O altă pasăre a lăsat-o și pe aceasta să cadă și astfel s-a avut grijă din belșug pentru un prânz. După toate aparențele, corbii au făcut o expediție de jaf și surprinși de păsări mai puternice, au lăsat să le cadă prada chiar deasupra micii lui curți.

Cu o inimă care se revarsă și adorând de bucurie, bătrânul a aprins focul pentru a pregăti masa binevenită. În timp ce încă o gătea, s-a deschis ușa și spre marea lui bucurie a intrat ruda lui, preotul.

‚Ei bine, Tatăl tău ceresc ți-a dăruit ceva de mâncare?’ a întrebat el puțin batjocoritor, nespunând nimic despre punga cu mei, pe care o ținea ascunsă cu grijă în mâneca largă.

‚Uită-te și vezi!’ a răspuns bătrânul zâmbind, în timp ce arăta spre conținutul vasului, care fierbea încet pe foc.

La început preotul n-a vrut să ridice capacul, pentru că era sigur că acolo nu fierbea decât apă, dar pe urmă, prin mirosul plăcut care se înălța, răzbit de curiozitate, a aruncat o privire în oală. Dar cât de mare a fost mirarea lui când a descoperit, într-adevăr, prânzul excelent.

‚Ei bine’, a exclamat el, ‚de unde ai aceasta?’

‚Tatăl meu ceresc a trimis-o’, a răspuns vesel bătrânul. ‚El ți-a pus pe inimă, știi tu, să-mi aduci din când în când puțin mei, dar dacă tu n-ai vrut să faci lucrul acesta în continuare, pentru El a fost foarte ușor să găsească un alt mesager.’ Toată întâmplarea, rugăciunea lui și venirea corbilor au fost povestite într-un mod alert.

Ceea ce a văzut și a auzit a făcut asupra preotului o impresie atât de adâncă, încât, începând de atunci, a devenit un cercetător zelos al Bibliei și curând după aceea a crezut și a mărturisit că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. El a renunțat la postul lui tihnit din templu pentru adevărul care face fericit, care a adus sufletului său mântuire și pace. El a activat gratuit ca învățător, a devenit un lucrător foarte prețuit în poporul lui Dumnezeu, iar în timpul răscoalei boxerilor din 1900, a suferit chinuri groaznice din cauza mărturiei lui, dar și-a dat bucuros viața pentru Isus, Mântuitorul lui.

Mesagerul crestin
 Minunatele cai si calauziri ale lui Dumnezeu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Staruinta..

.... Alte două profeţii pe care le-am citit adesea şi asupra cărora am cugetat mult mi s-au ivit în minte în clipa aceea tot cu atâta putere...