marți, 17 octombrie 2017

Staruinta..

....
Alte două profeţii pe care le-am citit adesea şi asupra cărora am cugetat mult mi s-au ivit în minte în clipa aceea tot cu atâta putere: "Şi tu, Betleeme, Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel şi a Cărui obârşie se suie în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei" (Mica 5:2). Neputând prinde înţelesul acestor lucruri din Biblie, am strigat: "O, Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov! Tu ştii că sunt curat la suflet în privinţa aceasta! Dacă Isus este Fiul lui Dumnezeu, atunci descopere-mi-L în această seară şi Îl voi primi ca pe Mesia al meu". Abia rostisem aceste cuvinte şi, fără să ştiu ce fac, mi-am aruncat curelele într-un colţ şi am îngenuncheat ca să mă rog întâia dată în viaţa mea lui Isus. Nu voi uita niciodată această rugăciune. Strigam: "O, Isuse Cristoase, dacă Tu eşti Fiul Iui Dumnezeu, dacă Tu eşti Mântuitorul lumii, dacă Tu eşti Mesia pe care Îl aşteptăm încă noi, evreii, dacă Tu poţi aduce la credinţă pe păcătoşi, cum spun creştinii, atunci întoarce-mă şi pe mine, căci şi eu sunt un păcătos şi îţi promit că îţi voi sluji toată viaţa mea". Dar rugăciunea mea se vede că nu se putea ridica mai sus de tavan; şi nu era de mirare, de vreme ce voiam să intru într-un fel de tocmeală cu Dumnezeu, spunând mereu "dacă". Totuşi, am stat cam o jumătate de oră îngenuncheat în rugăciune, în timp ce picături mari de sudoare îmi curgeau de pe faţă. Mi-am lipit obrazul fierbinte de peretele rece, ca să mă răcoresc; gemeam, mă rugam, dar nu primeam linişte. M-am ridicat apoi şi am început să umblu prin cameră. Ispita îmi şoptea: Ai mers prea departe, ce ai tu a face cu Isus? De ce ai îngenuncheat? Şi iar m-am simţit atras, prin puterea obişnuinţei, de curelele de rugăciune, care aveau asupra mea o înrâurire aproape fermecătoare. Totuşi Duhul Domnului mă atrăgea spre rugăciune şi aşa mi-am petrecut noaptea, ba rugându-mă, ba umblând prin cameră.

Pe la două după miezul nopţii s-a făcut lumină în suflet. Puteam, în sfârşit, prin mila lui Dumnezeu, să cred, să recunosc şi să simt în sufletul meu că Isus Cristos este într-adevăr Fiul lui Dumnezeu şi Mesia cel profeţit. Atunci mi-am îndoit încă o dată genunchii, de data aceasta pentru a-I mulţumi lui Dumnezeu, căci inima îmi era plină de pace şi de bucurie şi pentru că mă simţeam mai fericit decât oricând în viaţa mea. Eram mântuit şi ştiam că Dumnezeu mi-a iertat păcatele prin Isus Cristos şi m-a adus la Sine. Am înţeles atunci că nu tăierea împrejur are preţ înaintea lui Dumnezeu, ci a fi o făptură nouă.
 
Un evreu convins ca Isus era un sarlatan ...

Staruinta..

.... Alte două profeţii pe care le-am citit adesea şi asupra cărora am cugetat mult mi s-au ivit în minte în clipa aceea tot cu atâta putere...