vineri, 16 iunie 2017

Cum a gasit pacea un perelin de la Mecca


De la căderea lui Adam, omul neîmpăcat trăiește în neliniște. Păcatul i-a furat pacea pe care o savura cândva în Paradis, în părtășie cu Dumnezeu. Astfel umblă rătăcitor de colo-colo, adesea chinuit și torturat de conștiința rea, care nu poate fi adusă la tăcere prin nici o faptă religioasă, nici o rugăciune, nici o vorbă, nici lacrimi. Adevărata odihnă și pace le dă numai Isus, Fiul lui Dumnezeu. „El a făcut pace prin sângele crucii Lui” și a vestit-o alor Săi după învierea Sa: „Vă las pacea Mea, vă dau pacea Mea!” El ia toată vina păcătosului pregătit de pocăință, care se apropie prin credință, îi curăță conștiința și îi umple inima cu odihnă cerească.

Această odihnă o căuta nu de mult și un pelerin mahomedan, care pribegea la Mecca, Medina, Betleem și alte localități unde se află sanctuarele religiei sale. Era fiul unui bine cunoscut șeic (prinț arab), s-a străduit cu râvnă din tinerețea lui timpurie, prin trăire ascetică, posturi, rugăciuni și invocarea papagalicească a numelui dumnezeului său „Allah”, să câștige favoarea acestuia. După mulți ani de strădanii fără rezultat, s-a hotărât să facă un pelerinaj mare; căci el gândea că va găsi în acele orașe sfinte ale religiei sale, un răspuns la întrebarea care revenea mereu: ‚Cum obțin odihnă pentru inima mea și pace pentru conștiința mea?’

Când a ajuns la Mecca, locul nașterii lui Mahomed, locul principal de pelerinaj al mahomedanilor, a vizitat sfintele morminte, a sărutat „sfânta piatră neagră” și a adunat după regulament, 49 de pietre, mai mari decât un bob de mazăre, dar mai mici decât o boabă de fasole. Pe acestea le-a aruncat spre stâlpii „marelui diavol”, câte șapte la fiecare, în timp ce exclama: ‚În numele dumnezeului celui atotputernic fac lucrul acesta și din ură față de diavol și spre ocara lui. După multe luni de pelerinaj anevoios din sanctuar în sanctuar, unde s-a supus peste tot ceremoniilor regulamentare, cu perseverență emoționantă, eroul nostru a ajuns la Port Said și a cumpărat un bilet spre Cairo.

‚La Ismailia’, așa povestea pelerinul însuși, ‚inima mi-a devenit foarte neliniștită și i-am spus însoțitorului meu: ‚Mă simt de parcă ar trebui să mergem de aici, la Suez.’ Prietenul meu mi-a răspuns: ‚De ce la Suez? Acolo nu este nimic de luat pentru noi.’ Și s-a opus tare planului meu. Dar eu am rămas neclintit în hotărârea mea, mi-am dat biletul înapoi și am cumpărat altul, la Suez, cu toate că nu știam de ce, în afară de faptul că mă atrăgea acolo o anumită putere.

Ajuns în Suez, am pribegit fără niciun plan pe străzile orașului. Într-o zi am văzut o prăvălie deschisă, la geamul căreia atârna un afiș, pe care erau scrise cuvintele: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă.” – M-am mirat și i-am spus prietenului meu: ‚Oare cine poate fi proprietarul acestei prăvălii? Nimeni nu trebuie să folosească asemenea cuvinte și nu trebuie să facă o asemenea invitație, decât numai Allah (Dumnezeu). Prietenul meu a răspuns: ‚Nu știi că suntem în țara faraonilor? Cu siguranță că omul este foarte fudul din cauza averii și mărimii lui și de aceea vorbește așa de lăudăros, cuvinte orgolioase.’

‚Am mers mai departe, dar acele cuvinte minunate au rămas întipărite în inima mea; nu mai puteam să scap de ele și am zis: ‚Trebuie să-l întreb pe omul acela, dacă dă odihnă celor trudiți.’ După-amiază m-am întors la acea prăvălie, dar afișul dispăruse. Acum tovarășul meu încerca să mă abată de la intenția mea, de a cerceta temeinic problema cu afișul și cuvintele de pe el, dar eu i-am răspuns că nu voi pleca din Suez înainte de a fi obținut o informație despre acel om, care promite odihnă celor trudiți. Căci vai! Aveam atâta nevoie de odihna inimii!

Așa că într-o zi mi-am luat inima în dinți și am intrat în prăvălie și am întrebat pe cei doi domni prezenți, ce au de vânzare. Atunci mi-au arătat un Nou Testament și mi-au dat de înțeles că ar avea un depozit cu Sfintele Scripturi, adică a Cuvântului veșnic al lui Dumnezeu.

Cu un zel prost ascuns am cercetat conținutul Cărții lui Dumnezeu oferite și curând m-am trezit într-o conversație profundă cu cei doi bărbați. Prietenul meu încerca, de fapt, să mă împiedice la fiecare altă cercetare, dar eu am citit trei zile din Cartea prețioasă, aproape fără să mănânc și să dorm, în ciuda împotrivirii violente a însoțitorului meu, care în cele din urmă m-a părăsit foarte furios. Dar eu, prin cuvântul pe care l-am citit, am fost condus în prezența lui Dumnezeu, mi-am dat seama aici de cauza ascunsă a suferinței inimii mele: marea mea vină și păcătoșenie. Dar am ajuns și în prezența Aceluia care îi cheamă la El pe cei trudiți și le dă odihnă adevărată și veșnică. Dumnezeu m-a condus la Isus și curând am putut să cred că El mi-a șters pe veci toate, toate păcatele. Conștiința mea a găsit pace și inima mea a găsit odihnă privind la El, Cel care cândva a murit pe cruce pentru mine și al cărui sânge curăță de orice păcat.’

Mesagerul crestin
Minunatele cai si calauziri ale lui Dumnezeu 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Staruinta..

.... Alte două profeţii pe care le-am citit adesea şi asupra cărora am cugetat mult mi s-au ivit în minte în clipa aceea tot cu atâta putere...