La adapostul Celui Preainalt

Am avut – așa povestea J. Hudson Taylor, pe care Domnul l-a folosit și l-a binecuvântat extraordinar în slujba Sa cu Evanghelia în China – o foarte anevoioasă și plictisitoare călătorie pe mare. Am pierdut mult timp la ecuator, ca urmare a lipsei de vând prelungite și când în sfârșit am atins arhipelagul răsăritean, iar am fost reținuți. Ce-i drept, se pornea din când în când un vânt ușor, puțin înainte de apusul soarelui și dura peste noapte, dar oricât încercam în acest timp să înaintăm, totuși peste zi nu ajungeam mai departe, da, pierdeam de multe ori din nou ceea ce câștigaserăm, deoarece curenții ne împingeau înapoi.

Lucrul acesta se petrecea mai ales în imediata și primejdioasa apropiere a Noii-Guinee. Într-o duminică seară eram cam la 30 de mile de uscat; dar duminică dimineață, în timpul „slujbei divine”, care a fost ținută pe punte, am văzut o trăsătură foarte îngrijorată pe fața căpitanului nostru și l-am văzut privind mereu spre mare.

La sfârșitul predicii am aflat motivul grijii sale: un curent puternic ne mâna spre niște recife ascunse și aceasta așa de repede, încât chiar în cursul după-amiezii ne amenința o nenorocire. După masa de prânz s-a făcut tot ce a fost cu putință pentru a se întoarce corabia, dar zadarnic. Eram împinși spre uscat și vedeam pe țărm băștinașii insulei grăbindu-se spre plajă, observam cum se strângeau acolo și aprindeau focuri de mărimi diferite. Însemnătatea focurilor nu ne era ascunsă, căci căpitanul știa din cartea lui că locuitorii erau canibali, care, având în vedere naufragiul nostru iminent, se așteptau la o masă festivă, pe care voiau s-o pregătească din trupurile noastre.

După ce căpitanul a stat acolo tăcând un timp mai îndelungat, a spus, în sfârșit: ‚Așadar, am făcut tot ce puteam face. Acum trebuie să fim pregătiți pentru orice.’ ‚Nu’, am spus eu, ‚un lucru încă nu l-am făcut: noi, cei patru credincioși care suntem pe corabie, încă n-am strigat împreună către Dumnezeu pentru salvarea noastră, dumneavoastră (căpitanul), dulgherul, stuartul negru al corăbiei și eu; aceasta mai trebuie să facem. Vom merge fiecare în cabinele noastre și ne vom ruga serios Domnului pentru salvarea Lui, ca El să ne trimită imediat un vânt favorabil.’

Propunerea i-a plăcut căpitanului și ne-am retras îndată fiecare în cabina lui, pentru rugăciune. Încă nu stăteam de mult într-o stăruință serioasă în fața lui Dumnezeu, când Dumnezeu mi-a pus în inimă convingerea că rugăciunile noastre vor fi ascultate, așa că nu mă puteam ruga mai departe. De aceea am ieșit pe punte.

Acolo stătea la postul lui primul ofițer al corăbiei, un om fără Dumnezeu. M-am îndreptat spre el și l-am rugat să desprindă și să întindă vela mare, care era adunată ca să nu bată în vergă fără folos și neîncetat. El m-a privit și m-a întrebat: ‚La ce va folosi?’ Eu i-am spus că noi tocmai ne-am rugat lui Dumnezeu să ne trimită un vânt și că vântul va veni îndată, dar noi nu avem de pierdut nici un minut, întrucât acum suntem foarte aproape de recife. –

Ofițerul m-a privit supărat și disprețuitor și a zis: ‚Întâi vreau să văd vântul, înainte să ascult de dumneavoastră.’ Dar în același timp a privit în sus, eu i-am urmărit privirea și am văzut pavilionul de la catargul principal în mișcare. ‚Vedeți!’ am strigat eu bucuros, ‚vine vântul.’ ‚Ah’, a răspuns el, ‚este doar o labă de pisică (o singură pală de vânt).’ Păi, labă de pisică sau nu’, am exclamat eu, ‚ridicați, vă rog, vela mare ca vântul să fie de folos!’

Într-adevăr, bărbatul posomorât a cedat atunci. Și în timp ce bărbații erau ocupați cu desprinderea velei mari și întinderea ei, a venit și căpitanul, iar vântul bătea cu toată puterea și ne-a mânat înainte cu șase, până la șapte noduri pe oră, departe de țărmul pe care, uimiți, mâncătorii de oameni erau adunați și trebuiau să privească cum eram duși repede din zona lor. Și vântul nici nu s-a potolit înainte ca noi să nu fi lăsat mult în urmă insula primejdioasă. –

Astfel m-a înviorat Dumnezeu minunat prin fapta Lui, înainte să fi ajuns în China, câmpul activității mele și El mi-a arătat că în toate lucrurile, mici sau mari, pot și trebuie să-mi găsesc adăpost în El.

  Mesagerul crestin
Minunatele cai si calauziri ale lui Dumnezeu