miercuri, 19 iulie 2017

CÂTE POATE PĂŢI CINEVA, PÂNĂ ÎL GĂSEȘTE PE DUMNEZEU



După scrisorile unui fost subofițer.

„Cel ce mă găsește, găsește viața.” Proverbe 8,35)

Cunoști Siegerland-ul? Acolo vuiesc multe coșuri de furnale, laminoare, fabrici de tot felul. Din adâncul munților se extrage minereul. Înfloritoare ca o grădină a lui Dumnezeu, se întind munte și vale, înălțimi acoperite cu păduri de stejar, pe coaste – câmpuri roditoare, pe fundul văilor – imense pajiști concepute artistic. Peste tot strălucesc casele albe cu șarpantă neagră și acoperiș de ardezie, gri-albastru; în fiecare sat clădirea școlii se poate recunoaște de la depărtare după micul turnuleț. În această țară, cerșetorii și copiii desculți sunt aproape necunoscuți. În urmă cu 30 de ani nu era considerat cuviincios să-ți încui ușa casei când familia pleca, pentru că era rușine să arăți o asemenea neîncredere față de vecinii tăi. Taina atâtor binecuvântări pământești este teama de Dumnezeu, care și azi mai este o putere în acest popor. Acolo există mulți copii ai lui Dumnezeu, care se roagă; nu se înalță doar norii de fum din coșurile fabricilor, ci și nori ai rugăciunilor credinței din multe case. Mai bun decât minereul de fier care promovează minele, este aurul adevărului, care este extras din adâncul Cuvântului lui Dumnezeu, în casele copiilor lui Dumnezeu.

În acel ținut are loc anual, o întâlnire a foștilor soldați, care se strâng în jurul Cuvântului lui Dumnezeu ca adepți ai lui Isus, care Îi aduc lui Isus laudă și mulțumire și-și aduc aminte ce a făcut El pentru ei, în căile lor, privind îndurarea, răbdarea, puterea și credincioșia.

Printre sutele care vin sunt mulți și cu părul cărunt sau alb, care odinioară au biruit împreună în luptele victorioase ale împăratului Wilhelm; unii dintre ei au luptat de atunci, lupta cea bună a unui ostaș al lui Isus Hristos.

Da, de lucrul acesta este nevoie în patria noastră, de bărbați încercați, care în fabrică, în atelier, în familie Îl mărturisesc pe Domnul cu viața, cu slujire devotată în simplitate, în adevăr. Dar Siegerland-ul nu este în cer, ci pe pământ, unde domnesc Satan și păcatul, unde oamenii sunt concepuți și născuți în păcat, ca păcătoși pierduți. Cu toate că numărul copiilor lui Dumnezeu s-ar putea să fie mai mare decât în multe alte ținuturi, este totuși mic față de numărul celor mulți pe care Dumnezeu vrea să-i salveze pentru viața veșnică, dar care nu vor să se lase mântuiți.

Dintre aceștia făcea parte și un bărbat tânăr din Oberschelden, de lângă Siegen, care în anul 1868 a intrat ca recrut, în regimentul de infanterie nr. 82. Sănătos și integru, cu o instrucție școlară bună și minte limpede, după zece luni era caporal, iar în a douăsprezecea lună făcea serviciul de subofițer. În al doilea an de serviciu (iunie 1870) tocmai obținuse tresele, când a venit mobilizarea.

În bătălia de la Woerth a fost împușcat în umărul stâng. Era după-amiază; atacul cuirasier al francezilor se prăbușise deja sub focul nemților, toți înaintau spre înălțimile din Elsasshaus, când un nou contraatac al francezilor a făcut să bată în retragere linia întâi de luptă a corpului de armată 11.

Tânărul ofițer s-a trezit după o vreme dintr-o adâncă amorțeală și s-a văzut în mijlocul multor morți și răniți; lupta înaintase între timp victorios. Curând după aceea a perceput urale și l-a recunoscut pe prințul moștenitor Friedrich Wilhelm, care călărea peste câmpul de luptă cu suita lui. El s-a târât apoi până în satul din apropiere, unde a fost pansat.

Readus în patrie, s-a însănătoșit curând; când Parisul a fost blocat și asediat, era din nou la locul lui și a putut în 1871 să se întoarcă sănătos acasă, împreună cu învingătorii.

Dar în ciuda a tot ceea ce a trăit, s-a întors neconvertit acasă, la fel cum în 1868 plecase ca recrut. Dumnezeu l-a păzit în garnizoană de ispitele tinereții, dar el a pus toate acestea în seama virtuții și a devotamentului său. El făcea parte dintre oamenii care se cred așa de evlavioși, încât nu au nevoie să vină la Mântuitorul.

Curând după campania militară s-a însurat. Soția lui, fiica unor părinți credincioși, i-a spus de mai multe ori:‚Dragul meu, noi trebuie să știm dacă vom fi vreodată mântuiți.’ Dar el n-a vrut să audă nimic despre așa ceva. El era prea bun pentru Isus, care a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut. El se îndeletnicea pe atunci cu meseria de căruțaș. Calul său bun și puternic, după obiceiul țării gătit cu zurgălăi, trăgea căruța înaltă, încărcată greu, pentru a duce încărcătura ei de la furnal la calea ferată. El își iubea calul și se gândea că este un căruțaș bun, un bărbat încercat, cum numai unul trecea pe acolo. Tot așa, într-o zi, puțin înainte de Crăciunul din 1877, a plecat cu căruța la furnal; acolo n-a fost atent la calul lui, care, în clipa când s-a dat drumul la puhoiul de fier incandescent, s-a speriat, a căzut și s-a ars grav. Atunci a văzut că neglijența lui era de vină pentru durerea animalului pe care-l iubea și pentru care se temea acum, că va muri din cauza arsurilor. Dumnezeu, care este minunat în lucrările Lui printre fiii oamenilor (Psalmul 66,5), al Cărui plan este minunat și este minunat împlinit (Isaia 28,29) – a vrut să folosească aici un cal, ca un suflet nemuritor să se oprească și să se întoarcă.

Patru zile și patru nopți a stat căruțașul în grajd, cu animalul său, care trebuia îngrijit; în acest timp Dumnezeu a vorbit cu el și i-a arătat păcatul și vina vieții sale. El n-a mâncat și n-a băut, a avut parte în grajd de același lucru prin care a trecut Pavel în Damasc, când Dumnezeu a vorbit cu el și el cu Dumnezeu. Atunci, neprihănitul și evlaviosul fariseu Saul și-a văzut viața în lumina lui Dumnezeu și și-a dat seama cine era: un vrăjmaș nerecunoscător și îngâmfat al lui Isus, cel dintâi dintre păcătoși, un hulitor și un prigonitor al copiilor iubiți ai lui Dumnezeu. Acest lucru l-a văzut și greu încercatul, adânc mâhnitul nostru căruțaș, iar inima lui a devenit profund nefericită. A mai durat încă opt zile până când a văzut dincolo de acest adevăr grav al vinei lui neplătite și al stării sale pierdute, celălalt adevăr, cel minunat, cel mare: că Isus, Fiul lui Dumnezeu, a luat asupra Sa orice vină și orice pedeapsă, că mânia Dumnezeului sfânt a lovit Mielul nevinovat de la Golgota. Atunci L-a găsit pe Isus, Mântuitorul, iar Isus i-a dăruit pace și o viață nouă, viața fericită a copiilor lui Dumnezeu. El a experimentat adevărul: „Cel ce mă găsește, găsește viața”. Aceasta a fost partea lui din noaptea de revelion dintre anii 1877/1878. Atunci a răsărit soarele păcii în inima lui. Atunci a putut să înțeleagă că Dumnezeu l-a iubit încă din veșnicie, că Isus l-a căutat pe întregul lui parcurs.

Iubit și căutat de Isus ești și tu – te-ai lăsat găsit și L-ai găsit pe El, în care este viața? Domnul spune: „Căutați și veți găsi!” (Matei 7,7). „Cei ce mă caută stăruitor, mă vor găsi” (Proverbe 8,17). Dar atâta timp cât omul trăiește mulțumit cu sine însuși, nu vrea să-L caute pe Isus. El caută lucrurile pământești, prietenia și prețuirea lumii. Abia când în fața conștiinței se ridică întrebarea: ‚Unde să mă duc cu păcatul și cu vina mea?’, abia atunci începe să-L caute pe Isus. Știi câte ceva despre lucrul acesta? Acum sunt 32 de ani de când subofițerul rănit de odinioară s-a convertit. Acum este un agricultor vârstnic și priceput și un creștin cu experiență. Dumnezeu i-a dăruit opt copii, din care i-a luat înapoi patru; și pe soția lui devotată a trebuit, în urmă cu 19 ani, s-o dea înapoi Aceluia care i-a dat-o cândva. Dar pe toate înălțimile și în toate adâncimile acestei vieți schimbătoare, a avut parte de credincioșia lui Dumnezeu și aceasta este mărturia lui, cu propriile lui cuvinte: ‚Am trecut prin multe, a trebuit să renunț la multe, dar El, credinciosul Mântuitor, mi-a rămas și-mi va rămâne, va fi totul pentru mine în vecii vecilor. A Lui să fie cinstea și lauda!’

Staruinta..

.... Alte două profeţii pe care le-am citit adesea şi asupra cărora am cugetat mult mi s-au ivit în minte în clipa aceea tot cu atâta putere...