luni, 19 iunie 2017

Doamne, aduc la Tine vise stinse si cenuşa lor. Îți aduc speranțele mele care au apus şi necredința. Îți aduc îndoielile, întrebările, lacrimile, marile "de ce"-uri, răzvrătirile, furia, neînțelegerile mele. Da, Doamne, nu înțeleg de ce alegi să lucrezi în felul acesta. Nu înțeleg tăcerea Ta. Îți aduc nopțile nedorite si nedormite, Ți-am dat frământările mele, Ti-am spus si ce iubesc. Nu stiu în fața căror uşi închise stau, nu stiu dacă să plec, dacă să iau mâna de pe clanță. Aduc la Tine zilele în care a răsărit si Soarele, în care, în timpul ploii, am zărit un curcubeu. Nu stiu unde mă vrei, dar sunt aici.
Stii, mai am ceva sa Îți dau. E ceva mic si de mare însemnătate. E foarte lovită si săraca, sângerează pe alocuri, dar stii câte a îndurat si câte a simtit? Îți aduc inima, e vai de ea, dar bate. Uneori mai tare, alteori abia daca se aude, câte un tic, apoi tac, apoi crede ca nu mai poate si asa e. Dar Tu stii ce faci, Tu esti Ceasornicarul care poate sa o repare. Inimile rănite si deznădăjduite sunt de preț pentru Tine.
Eu mai râd si ascund ce trăiesc, dar uneori doare tare, asa de tare. Câte ploi nu imi bat in geam, dar in ochii lor e Soare. Stiu ca trebuie sa ma incred in Tine, asa ca am sa scriu ce simt, ca ceilalti, care trec prin aceleasi trăiri, sa nu dea inapoi, chiar daca e dificil drumul.
Doamne, las in mana Ta toate problemele mele, toate dezamăgirile, doruri si tot ce iubesc si am sa Te las sa faci o poveste din mine. O poveste care se va merita sa fie citită.

Staruinta..

.... Alte două profeţii pe care le-am citit adesea şi asupra cărora am cugetat mult mi s-au ivit în minte în clipa aceea tot cu atâta putere...