miercuri, 7 iunie 2017

Dzui, o"Lidia" chineza

 Doamna Dzui, o văduvă de 55 de ani, o creștină serioasă și un mădular al „Adunării lui Isus” din nordul Chinei, a fost un suflet care L-a căutat pe Dumnezeu.
Deja ca fată de 10 ani a simțit o oarecare neliniște a inimii și mai bine de 34 de ani a căutat în toate felurile și prin toate mijloacele să-și potolească dorul sufletului. Ea însăși a mărturisit că nu dorea fericire sau bogăție, ci voia să găsească adevărul și „să vadă fața lui Dumnezeu”.
La început a frecventat, ca și ceilalți locuitori ai satului, templele idolești din apropiere, se arunca în fața idolilor și se lovea cu capul de pământ. De multe ori se arunca la pământ în fața idolilor muți de câte 50, până la de 60 de ori pe zi. Dar pentru că la vârsta de 15 ani încă nu găsise pace, s-a alăturat unei societăți secrete. Trei ani mai târziu s-a îmbolnăvit grav și se temea că trebuie să moară. Această teamă în fața morții a determinat-o să devină membră a sectei vegetarienilor.
Până la vârsta de 25 de ani a aparținut acestei secte și s-a abținut absolut de la toate mâncărurile cu carne, s-a păzit să mintă, să înșele sau chiar să culeagă vreun spic de pe câmpul altora. Dar în ciuda tuturor acestor „fapte bune”, a devenit din ce în ce mai nefericită. În disperarea inimii ei ieșea de multe ori afară, sub cerul liber și-l ruga pe Tien Laoyc (bătrânul tată al cerului) să-i descopere adevărul.

Un om bătrân, care a avut milă de ea, i-a spus într-o zi despre o carte - Calea spre fericire -, care îi va da lămuriri în legătură cu ceea ce caută ea. Aceasta se putea obține dintr-un oraș, la o distanță de două zile de călătorie. Acum singura ei silință era de a poseda această carte valoroasă. Dar pentru că era foarte săracă, și-a vândut oalele de gătit și tigăile, s-a mulțumit cu cea mai simplă mâncare, până a economisit atâția bani, ca să plătească drumul cuiva care să-i cumpere cartea. Dar – vai! Nu știa să citească; și nici în sat nu era nimeni care putea s-o inițieze în tainele cărții.

După alți doi ani de căutări serioase a auzit despre un om care locuia la o depărtare de două mile, care ar fi în stare să explice conținutul cărții. În râvna ei s-a pornit imediat la drum și s-a grăbit atât cât puteau s-o ducă picioarele ei infirme, la acel om, un bătrân preot budist și l-a rugat pe acesta s-o învețe. Dar preotul s-a eschivat foarte hotărât să facă lucrul acesta, pentru că ea era – femeie.[6]

Sărmana femeie chinuită s-a aruncat la picioarele preotului și a jurat să nu se miște de pe loc, până el nu-i va fi de folos. Când acesta a văzut-o pe nefericita femeie la picioarele lui, s-a lăsat înduioșat. I-a promis c-o învață anumite litanii și forme de rugăciune. Acestea și urmarea cu grijă a anumitor obiceiuri rituale îi vor da, în cele din urmă, atât de mult dorita odihnă a sufletului. Opt ani a urmat ea acestea cu conștiinciozitate excesivă. În cursul zilei trebuia să-și câștige existența; dar în liniștea nopții, când oamenii dormeau, se scula, se ducea în curte și se supunea practicilor religioase prescrise. Sănătatea ei a avut de suferit din cauza aceasta, dar n-a găsit liniște. Când a vorbit cu bătrânul preot despre îndoiala care creștea în sufletul ei din această cauză, acesta a devenit mânios și a refuzat s-o instruiască mai departe, cât timp are îndoieli.

În chinul ei sufletesc a fugit în munți și a petrecut postind trei zile într-o peșteră, în speranța că prin aceasta se va face lumină pentru ea. Dar nici o rază de lumină n-a strălucit în noaptea sufletului ei. Datoria de a avea grijă de mama ei bătrână și de fratele ei lepros, au mânat-o înapoi acasă.

Puțin timp după aceea s-a îmbolnăvit bătrânul preot, duhovnicul ei. Ea l-a vizitat pe când el era pe patul de moarte și l-a întrebat dacă are pace. ‚Nu’, a strigat el disperat, ‚știu că sunt pe drumul spre iad; tot ce te-am învățat nu folosește la nimic!’ Din acel ceas și-a dat seama sărmana femeie, că faptele proprii nu pot îndepărta povara păcatelor. Ea s-a mai rugat doar, că dacă există undeva un Dumnezeu care îi aude strigătele, să i se facă cunoscut. Nu mult după aceea a venit un om în sat, care auzise noua învățătură a străinilor, „învățătura lui Isus”. Dar când femeia a auzit că Salvatorul oamenilor provine din cer și totuși a fost născut de o femeie, la început n-a vrut să audă nimic despre această învățătură. Dar doi ani mai târziu s-a îmbolnăvit una dintre prietenele ei. Atunci s-a jurat să creadă „noua învățătură”, dacă acest Dumnezeu va asculta rugăciunile în Numele lui Isus, pentru însănătoșirea aceleia. Acesta trebuia să fie pentru ea semnul că Evanghelia este adevărul. Într-adevăr, bolnava s-a însănătoșit din nou.

De acum înainte doamna Dzui mergea cu alte câteva femei din localitatea lor, la cel mai apropiat stabiliment de misiune, unde trimișii lui Dumnezeu vesteau Evanghelia despre Isus, Fiul lui Dumnezeu, care a făgăduit celor trudiți și împovărați, înviorare și odihnă pentru sufletele lor și li le-a dat. Începând de atunci a primit Cuvântul lui Dumnezeu dornică de mântuire și cu râvnă. În sufletul ei s-a făcut lumină, ca și în cazul păgânei Lidia, care dornică de mântuire s-a îndreptat spre iudei, iar apoi a auzit prin Pavel Evanghelia despre Isus; ea a găsit ceea ce mai bine de 30 de ani a căutat zadarnic, mântuire și pace cu Dumnezeu. Acum este o ucenică fidelă și recunoscătoare a Domnului, străduindu-se cu râvnă să recomande femeilor din jurul ei mântuirea în Hristos și să conducă suflete la El.

mesagerul-crestin

Staruinta..

.... Alte două profeţii pe care le-am citit adesea şi asupra cărora am cugetat mult mi s-au ivit în minte în clipa aceea tot cu atâta putere...