Traim....

Ce Dumnezeu frumos avem! Trăim. Este cel mai mare har într-o lume cu morți și răniți, cu oameni care pendulează între deznădejde și pasiuni. Nu ne merge numele că trăim, noi trăim. Trăim și dacă murim.

Creștinul este o specie care trăiește după ce moare mai bine decât a trăit în viață. Nu trăim din meritele noastre. Trăim din meritele lui Hristos. În fiecare zi. Ce stricăm îndreaptă El, ce facem bine I se datorează Lui, iubim pentru că a iubit El mai întâi, avem dreptul să ne bucurăm pentru că El a suferit. Sună ciudat, paradoxal poate.

Suntem de neînțeles. Luminăm când toate luminile din jur sunt stinse. Și suntem oameni și noi. Facem bine pentru rău, iubim nu urâm, încurajăm spunând adevărul dar nu dărâmăm. Avem curajul să spunem că noi nu suntem nimic, că nu ne asumăm vreun merit, că tot ce e bun e El și tot ce facem rău suntem noi.

Suntem frumoși pentru că Hristos s-a urâțit cu păcatele noastre la Golgota. Cântăm când dăm bani la colecte și suntem fericiți când împărțim cu alții. Ne bucurăm când cei de lângă noi reușesc chiar dacă noi n-am putut. Suntem făuritori de vise nu de imagini deșarte. Și, da, nu putem noi, dar poate El.

Noi credem în imposibil nu pentru că vedem ci pentru că știm în cine ne-am încrezut. La noi se poate când la ei nu mai sunt șanse. Se poate pentru că lucrează Hristos. Noi ne rugăm și suntem ascultați. Nu suntem limitați ci liberi. Eliberați de Isus. Nu suntem morali ci creștini pentru că poți să fi moral și fără Dumnezeu.

Avem un Dumnezeu faimos, prin împlinirea promisiunilor Lui. Lucrăm ca pentru El. Îl iubim, nu ne temem, nu renunțăm, ne ridicăm atunci când suntem căzuți, luptăm și nu ne lăsăm.

Trăim…