marți, 30 mai 2017

Domnul îl sprijineşte, când este pe patul de suferinţă


 Domnul îl sprijineşte, când este pe patul de suferinţă, îi uşurează durerile.  Psalmul 41.3
Adu-ţi aminte ca această făgăduinţa este pentru cei ce au grija de săraci. Eşti tu unuldintre ei? Dacă este aşa, atunci o poţi lua şi pentru tine. Vezi numai cum, la vreme de boală, Dumnezeul celor săraci ştie să binecuvânteze pe cei ce au grija de ei; braţele Celui Atotputernic îi sprijinesc sufletul şi trupul suferind îl odihneşte pe perne moi. Ce imagine duioasă şi plină de dragoste este folosită aici, şi cum ni-L arată pe Dumnezeu ca fiind lângă noi în infirmităţile şi bolile noastre! cine ar fi gândit în vechime un lucru asemănător despre Jupiter sau despre zeii indienilor sau ai chinezilor? Acesta e limbajul deosebit al lui Dumnezeu, care se apleacă până la noi ca să fie Infirmierul şi îngrijitorul oamenilor de bine. Când El loveşte cu o mână, sprijineşte cu cealaltă. Oh, ce suferinţă binecuvântată este aceea care ne face să ne sprijinim la sânul lui Dumnezeu! Harul Său este cel mai bun întăritor şi dragostea Sa este cel mai sigur medicament. Şi când vom fi bolnavi aşa încât să rămânem numai piele şi oase, El va da sufletului nostru o putere de uriaş. Nu există medic mai îndemânatic ca Dumnezeu, tonic mai puternic ca făgăduinţa Sa, vin mai întăritor ca dragostea Sa. Dacă nu ne împlinim îndatoririle faţă de săraci, sa luăm seama la ceea ce pierdem şi de îndată să devenim prietenul şi ajutorul lor.

din Tezaurul promisiunilor lui Dumnezeu, de C. H. Spurgeon

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Staruinta..

.... Alte două profeţii pe care le-am citit adesea şi asupra cărora am cugetat mult mi s-au ivit în minte în clipa aceea tot cu atâta putere...