marți, 1 august 2017

Totul este în control




Uneori, Dumnezeu te acoperă cu o noapte lungă, tocmai pentru a prețui diminețile sau pentru a-ți arăta că stelele au farmecul lor aparte, chiar atunci când crezi că sunt neînsemnate. Ele apar mereu acolo, câteodată schimbandu-si locul, dar strălucesc în fiecare noapte şi cred că asta contează cel mai mult, indiferent în ce colț de cer se află.

Poate ceri minuni, dar uiți că minunea nu este doar mutarea muntelui, ci şi urcarea lui, iar priveliștea pe care o vei vedea după ce înfrunți toate obstacolele va merita totul.
Uneori, Dumnezeu te trimite în vale, pentru a lupta, chiar dacă tu vrei să o ocoleşti. Dar uiți că în vale devii mai puternic, iar credința va fi mai mare.
Niciun pustiu nu este la întâmplare. Nicio furtună nu trece neobservată. Totul este în control, iar dacă tu nu crezi asta, Dumnezeu vrea să îți arate cum imposibilul devine posibil cu El. Cum valurile sunt oprite de un singur glas, iar paşii tăi vor pluti pe marea înfuriată. Cum vei cânta în valea plangerii, iar izvoarele vor țâşni din locurile moarte. Nu trebuie să privesti la problemă sau să te plângi de ea, ci trebuie să privești la Dumnezeu si să astepti ajutorul Lui, care vine întotdeauna. Doar să nu te grăbești.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Staruinta..

.... Alte două profeţii pe care le-am citit adesea şi asupra cărora am cugetat mult mi s-au ivit în minte în clipa aceea tot cu atâta putere...