sâmbătă, 8 iulie 2017

Dumnezeu preferă și dorește cu pasiune inima ta…


Dumnezeu nu preferă nici lemnul, nici spațiile mici. Dumnezeu nu preferă nici betonul, nici spațiile mari. Dumnezeu preferă spațiul întreg al inimii mele! Dumnezeu preferă și dorește cu pasiune inima ta…

Trăiesc un fel de tragedie ca român. După atâția ani de creștinism, mă doare cumplit să aud și să văd nivelul crezului românilor.

Dragi și iubiți români, nu-L trimiteți pe Dumnezeu în clădiri mari sau mici de lemn sau piatră. Dumnezeu nu locuiește in temple făcute de mâini omenești ca și cum ar avea trebuință de ceva. Pe El nu-L pot cuprinde cerurile și universul.

Dumnezeu a ales un templu: ființa mea și a ta. ,,Cine crede în mine”, spunea Mântuitorul, ,,Eu și Tatăl vom veni și vom locui împreuna cu acea persoană”. Pentru că L-am dat afară din inimi El a plecat. Am rămas doar noi singuri luptându-ne pentru lemn sau piatră, mare sau mic. El a plecat de mult.

Rezultatul e tragic: o Românie de copii a fost ucisă prin avort, peste 20 de milioane in 25 de ani! Călcăm pe pământ și sânge. Avem cruci mai multe decât semne de circulație. Tot atâta ură, dezbinare, hoți și corupție. Daca o sa continuăm sa-L alungăm prin biserici de lemn sau de piatră, o sa dispărem ca și popor.

Am visat și eu că Dumnezeu a bătut la inima mea, I-am deschis și a intrat, iar viața mea s-a schimbat.

Aud zilnic un strigăt de dragoste: ,,Fiule, dă-mi inima ta Mie și ochii tăi să găsească plăcere în căile Mele”.

E timpul să ne trezim, să ne iertăm, să dovedim un caracter Cristic. Să învățam să umblam cu Dumnezeu în noi pe stradă, la școală, la facultate, în maternitate, lăsând fiii și fiicele noastre să trăiască viața dată de El.

România va fi o țară frumoasă doar atunci când Dumnezeu va fi ca o pecete eterna pe inima noastră.

Clădirile bisericilor de lemn sau de piatră vor rămâne. Noi cu El în noi vom trece dincolo de timp și spațiu într-o îmbrățisare eternă și vom fi pentru totdeauna cu El

Staruinta..

.... Alte două profeţii pe care le-am citit adesea şi asupra cărora am cugetat mult mi s-au ivit în minte în clipa aceea tot cu atâta putere...