joi, 6 iulie 2017

Convertirea lui Sok-tai


Pe coasta de sud a Chinei se află insula Amoy, situată încântător. Aici activează din 1844 Societatea misionară londoneză într-o binecuvântare îmbelșugată. Bineînțeles că începutul lucrării misionare n-a fost ușor. Abia după patru ani au putut fi botezați primii doi chinezi. Nu mult după aceea a fost câștigat pentru Domnul un alt bărbat, Sok-tai, care urma să ocupe o poziție de frunte în istoria misiunii din Amoy, un ofițer chinez care se bucura de un renume bun și avea toate șansele să urce până la cea mai înaltă poziție în armată. Într-o zi a suferit în lupta cu pirații, o rănire grea a ochiului. Medicii chinezi cărora le-a cerut sfatul, n-au putut să-l ajute. Între timp, ochiul rănit a mai fost atacat și de o inflamație, iar aceasta i-a provocat lui Sok-tai asemenea chinuri, încât chibzuia permanent în patul lui, să-și pună capăt vieții. Un măcelar din vecini, căruia i-au mers la inimă groaznicele lui suferințe, i-a atras atenția asupra spitalului misiunii engleze din Hong Kong și l-a sfătuit să se lase primit acolo. Pe lângă aceasta el a lăudat marea bunăvoință a medicului misiunii engleze și extraordinara pricepere a acestuia. La această propunere ofițerul a izbucnit tare: ‚Prefer să mor’, a răspuns el, ‚decât să mă expun rușinii de a avea ceva de-a face cu acești barbari.’

Dar când în zilele următoare suferința lui Sok-tai a devenit tot mai dureroasă, l-au rugat și prietenii lui să-l viziteze pe medicul englez. Epuizat de dureri, Sok-tai a cedat în cele din urmă insistențelor lor. Când a intrat pe ușa spitalului, s-a nimerit că bolnavii tocmai erau adunați pentru predică. Predicatorul tocmai făcea cunoscut textul: „Orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.” La aceste cuvinte Sok-tai a fost foarte mirat. În tabără a auzit cea mai ciudată istorie despre comportarea „diavolului străin”, dar niciodată nu s-ar fi așteptat să audă propovăduindu-se la ei adevăruri atât de adânci. – Este încurcat și nu știe ce să spună. Această învățătură, își zice el, este realmente de respectat la fel ca cele mai bune afirmații ale înțelepților chinezi și mai sălășluiește vizibil înăuntrul ei și o cu totul altă forță.

Încă foarte preocupat de gândurile abia auzite din Cuvântul lui Dumnezeu, Sok-tai este dus la medic și este uimit de a nu vedea în acesta un barbar sălbatic, ci un bărbat care l-a tratat cu o asemenea politețe, ca și când ar fi primit cea mai grijulie educație, în forma cea mai aleasă a învățăturii chinezești a bunelor maniere. Dar apoi, când medicul i-a comunicat că ochiul rănit ar trebui operat, Sok-tai a fost afectat în cel mai înalt grad; căci medicii chinezi nu știu nimic despre folosirea cuțitului, iar pentru Sok-tai era un gând îngrozitor ca ochiul lui să fie „tăiat”.

El a plecat acasă cu hotărârea de a nu mai călca niciodată în spital. Dar când durerile lui au devenit insuportabile, s-a întors totuși iar acolo după câteva zile și era pregătit să se supună oricărei operații necesare. O mică incizie i-a oferit imediat oarecare ușurare și după alte câteva consultații a fost în stare să poată să-și exercite din nou obligațiile de serviciu, cu toate că ochiul rănit era pierdut pentru totdeauna. Cu bucurie crescândă venea la toate strângerile în care Cuvântul lui Dumnezeu era propovăduit sau studiat. Și în cazul lui, al credinciosului, acesta s-a dovedit a fi ceea ce este cu adevărat: Cuvântul lui Dumnezeu. El a dăruit inimii lui viață nouă, dumnezeiască și pace. Deja după câteva luni s-a lăsat și botezat în Numele Domnului.

Când s-a aflat de trecerea lui la creștinism, a avut de îndurat permanent ocară și batjocură. Dar prin acestea el nu s-a lăsat dezorientat în credința lui. El se simțea, dimpotrivă, mereu mai puternic silit să depună mărturie despre mântuirea în Hristos.

La o adunare religioasă a creștinilor și misionarilor, a fost și Sok-tai îndemnat la rugăciune. Era o mulțime de ascultători păgâni de față, printre care și câțiva soldați ai detașamentului său. Aceștia, întorși în tabără, n-au avut nimic mai urgent de făcut, decât să spună unui ofițer despre lucrul acesta. Ofițerul a înmânat colonelului o învinuire oficială; iar în ziua următoare Sok-tai a primit porunca să se prezinte imediat la superiorul său. Când a pășit în camera colonelului, acesta i s-a adresat prietenos și i-a zis: ‚Am auzit că ați devenit un membru al sectei barbarilor. Este așa?’ Sok-tai a răspuns că probabil colonelul trebuie să fi fost informat greșit, căci el nu a aderat la o asemenea sectă. Dar bineînțeles, este adevărat că s-a convertit la Dumnezeul cel viu și a devenit creștin. ‚Dar cum este posibil’, a spus colonelul, ‚ca un ofițer promițător ca dumneavoastră, să fie atât de orbit, să renunțe la propria religie și să adere la credința dușmanilor Chinei?’ El l-a lăsat să plece cu răspunsul: ‚Aveți grijă să fiți punctual și devotat în îndeplinirea obligațiilor dumneavoastră. Căci la prima ocazie când vă veți face vinovat de un eșec, vă voi reclama la general și veți fi demis din armată.’

Credința lui Sok-tai avea să fie curând pusă la grea încercare. Pirații s-au făcut încă o data vizibili de-a lungul coastei, prin jaf și omor. Atunci ofițerul Sok-tai a primit ordinul să se alăture unei expediții împotriva acestora. Ofițerul care comanda avea față de el gânduri dușmănoase, din cauza creștinismului său. El a conceput un plan cât se poate de neloial, care urma să-l arunce pe Sok-tai cu o siguranță fără greș, în ruină. Expediția încă nu era de mult pe mare, când au fost observate în depărtare vasele piraților. Imediat au început să fie urmăriți. Vântul era favorabil. Joncile de război navigau repede și curând au fost în stare să-i întreacă pe cei urmăriți. Vasul condus de Sok-tai naviga în fața tuturor și curând se afla pe aceeași linie cu cea mai mare navă a piraților. Acum sosise clipa când ofițerul care comanda, putea să-și ducă la îndeplinire planul său diabolic de al distruge pe Sok-tai. Când ambarcațiunea acestuia deja câștigase un avans, i-a lăsat intenționat pe ceilalți să navigheze mai încet, astfel că distanța dintre acestea și ambarcațiunea lui Sok-tai a devenit tot mai mare. Sok-tai și-a dat curând seama că nava lui nu este destul de puternică, pentru a prelua singur cu succes lupta cu dușmanul. Coverta joncii dușmane era ticsită de tâlhari obraznici și sălbatici. Deja făceau pregătiri să-și atace urmăritorul. Sok-tai privea speriat în jur după ajutor, dar spre spaima lui și-a dat seama cât de departe rămăsese în urma lui restul flotei de război. Convins că aici nu putea nimeni să ajute decât singur Dumnezeu, a căutat adăpost la Acesta. El a părăsit pentru o clipă puntea și a mers în cabina lui. Acolo a îngenuncheat și s-a rugat: ‚O, Dumnezeule, sunt foarte slab. Dușmanul este în fața mea, iar vrăjmașul în spatele meu. Ești singura mea nădejde. Salvează-mă pentru Numele lui Isus Hristos!’ Apoi s-a dus cât mai repede înapoi pe punte și a îndreptat cu propria lui mână tunul cel mare asupra dușmanului. Lovitura bine țintită a smuls odgonul timonei de la jonca piraților și a omorât timonierul. Îndată s-a iscat la bordul navei dușmane cea mai mare derută și Sok-tai a reușit repede să pună stăpânire pe ea.

După ce a fost câștigată victoria deplină, Sok-tai s-a grăbit la comandantul suprem, să-i comunice în mod oficial. Când a apărut în fața lui cu lista prizonierilor, comandantul suprem i-a spus pe jumătate în serios și pe jumătate glumind: ‚Dumnezeul dumneavoastră este cu siguranță adevăratul Dumnezeu. Lui Îi datorați astăzi salvarea.’ Inima lui Sok-tai era prea emoționată ca să poată răspunde. Gândul la minunata ocrotire a Domnului a umplut lăuntrul lui. El s-a înclinat și s-a retras. 

Această experiență trebuia să slujească în mâna lui Dumnezeu, de a-l pregăti pe Sok-tai pentru funcția pe care Dumnezeu i-o destinase. Optsprezece ani după aceea a mers cu un misionar într-un ținut, unde încă nu fusese auzit Numele lui Dumnezeu, pentru a se ocupa acolo cu lucrarea Domnului. Populația de acolo avea cea mai proastă reputație. Fumatul opiului, jocuri și alte vicii legate de acestea erau la ordinea zilei. Dar Dumnezeu a binecuvântat munca slujitorilor Lui, care au propovăduit mărturia despre dragostea lui Dumnezeu și despre harul lui Isus, după ce au experimentat ei înșiși puterea acestei dragoste și a harului, spre mântuirea lor.

 Mesagerul crestin
Minunatele cai si calauziri ale lui Dumnezeu 

Staruinta..

.... Alte două profeţii pe care le-am citit adesea şi asupra cărora am cugetat mult mi s-au ivit în minte în clipa aceea tot cu atâta putere...